Restaurari protetice fixe pe implante a edentatiilor de clasa I si II Kennedy

Mentinerea edentatiei si netratarea ei este argumentata prin capacitatea mare de adaptare a aparatului dento-maxilar. Se sustine faptul ca existenta a patru unitati masticatorii simetrice este suficienta. Pe de alta parte, aceasta situatie apare foarte rar. Migrarea in plan vertical a antagonistilor este o consecinta grava a acestei atitudini. Alta manifestare nefavorabila este atrofia prin inactivitate a articulatiei temporo-mandibulare. Rezulta ca tratamentul edentatiilor terminale este indicat pentru evitarea unor tulburari sistemice la nivelul aparatului dento-maxilar.

Restaurarea protetica a edentatiilor terminale reprezinta adeseori o problema dificila in practica, mai ales la pacientii tineri, care refuza rezolvari mobilizabile.

Variantele clasice de tratament ale edentatiilor clasa I si II Kennedy sunt:

– mentinerea edentatiei;

Proteza dentara pe implante

– puntea cu extensie;

– proteza mobilizabila;

– distalizarea premolarilor.

Proteza partiala fixa cu extensie este o solutie ieftina de rezolvare a edentatiilor terminale, pentru a carei succes trebuie indeplinite, insa, unele conditii:

– igiena bucala buna;

– parodontiu sanatos al stalpilor de punte;

– unirea a minimum 2 stalpi;

– design corect al puntii;

– oclzie normala.

Aceasta solutie este indicata mai ales la maxilar, unde oferta osoasa, in regiunile laterale este redusa, prin coborarea treptata a planseului sinusal consecutiv pierderii molarilor superiori.

Proteza partiala este indicata in edentatiile terminale bilaterale si mai putin in cele unilaterale, ea fiind din ce in ce mai mult respinsa de catre pacienti.

Distalizarea premolarilor nu este posibila in toate cazurile si presupune un termen lung de tratament si o buna colaborare cu medicul specialist ortodont.

Unul dintre procedeele moderne de restaurare protetica a edentatiei terminale, mai ales la tineri, este utilizarea implantelor endoosoase in restaurarea protetica a edentatiilor de clasa I si II Kennedy. Tratamentele conventionale cu proteze mobilizabile sunt, de regula, greu acceptat, mai ales de pacientii tineri, pentru care o proteza mobilizabila reprezinta un handicap psihic. In edentatiile terminale, restaurarile protetice in discutie pot avea fie un sprijin pur implantar, fie un sprijin mixt. Acesta din urma se poate realiza printr-o conexiune dento-implantara rigida sau printr-una elastica, cand in cadrul restaurarii exista un ruptor de forta. In cazul cand se are in vedere o agregare mixta (dinte-implant), trebuie luate in considerare urmatoarele:

Restaurari protetice cu sprijin mixt

– diferenta de mobilitate intre implant si dinte;

– diferenta de sensibilitate;

– suprafata de transmitere a fortelor in os.

In zonele laterale, suprafetele de contact implant-os sunt mai mici decat aceleasi suprafete de contact dintre dinte si osul corespunzator dintelui pe care il inlocuieste. Pericolul de incarcare a implantului cu forte paraaxiale este astfel mult crescut.

O restaurare protetica fixa cu sprijin implantar nu poate fi nici macar conceputa fara a avea o radiografie panoramica. Este de retinut, de asemenea, ca o astfel de radiografie prezinta constant abateri (fiecare aparat are valorile sale), atat in sens vertical, cat si in sens orizontal fata de situatia clinica reala. De aceea, pentru a compensa aceste dezavantaje, in practica s-a impus utilizarea unor sabloane de oculzie, care au inclavate in grosimea lor bile de metal, cu diametru cunoscut. Astfel, se poate aprecia exact gradul de marire a radiografiei panoramice si, deci, dimensiunile corecte ale ofertei osoase.

Exista cateva situatii clinice tipice pentru acest tip de edentatie:

1. Lipsa molarilor

Pentru aceasta situatie se folosesc, in general, restaurarile cu agregare mixta. De obicei, este suficienta inserarea unui implant in regiunea molarului permanent prim sau secund si agregarea pe unul sau ambii premolari. In cazul pierderii implantului, se poate sectiona punea si poate fi folosita ca si punte cu extensie. In situatia agregarii pe cei doi premolari, este recomandata devitalizarea acestora si utilizarea selectiva a ruptorilor de forta, in functie de situatia clinica si de materialul din care se confectioneaza restaurarea.

2. Lipsa molarilor si a premolarului secund

Este de dorit implantarea a minimum doua implante, optandu-se fie pentru o restaurare cu sprijin exclusiv implantar, fie pentru o proteza partiala fixa cu agregare mixta. Daca antagonistii sunt reprezentati de o proteza mobilizabila, se poate opta si pentru o restaurare cu agregare mixta cu doi stalpi naturali meziali si un singur implant, ca stalp distal.

3. Lipsa molarilor si a premolarilor

In aceasta situatie, numarul implantelor trebuie sa creasca. Cuprinderea si a caninului in restaurare nu este de dorit, datorita elasticitatii mandibulei, fapt care ar putea duce la o resorbtie accentuata periimplantara. Se poate alege solutia unei restaurari cu agregare exclusiv implantara, cu mentinerea distantei de securitate la gaura mentoniera. La maxilarul superior, situatia campului osos se complica, datorita obstacolelor anatomice si a calitatii osoase mai deficitare decat la mandibula. Rata esecurilor la maxilar, etse mult mai mare. Restaurarea protetica fixa pe implante, in functie de agregare, prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje.

 Restaurarea protetica fixa cu agregare mixta

Avantaje

– transmiterea fortelor si pe dinti naturali;

– scade numarul de implante;

– legarea implantului de dinti beneficiaza de mentinerea partiala si functionarea receptorilor parodontali (apar senzatii de perceptie si aparare).

Dezavantaje

– prepararea stalpilor naturali;

– conexiunea rigida a unor elemente cu mobilitate diferita;

– suprastructura scumpa, ca urmare a utilizarii, de mai multe ori, a unor sisteme cu ruptori de forta.

Restaurarea protetica fixa cu agregare exclusiv pe implante

Restaurari protetice cu sprijin pur implantar

Avantaje

– reducerea lungimii puntii;

– stalpi cu aceeasi mobilitate;

– nu se prepara stalpii naturali.

Dezavantaje

– faptul ca nu se agrega la stalpi naturali, lipseste pacientul de receptia stimulilor parodontali;

– necesitatea inserarii a minimum doua implante;

– pret de cost mai ridicat.

In functie de fixarea suprastructurii, putem deosebi doua tipuri de agregare:

a) suprastructuri fixe cimantate, cu avantajul unor constructii simple si ieftine, dar cu imposibilitatea de a controla implantele din punct de vedere mecanic;

b) suprastructuri conditionat demontabile, cu posibilitate buna de control a implantelor din punct de vedere mecanic. Ca dezavantaj, se mentioneaza costurile mari si tehnologia sofisticata utilizata, precum si prezenta suruburilor de fixare, care uneori interfera cu contactele oculzale si alteori reduc din estetica.

Planul de tratament este mai dificil de realizat, deoarece la asemenea tipuri de edentatii apar si alte modificari, la nivel dentar si articular. Se recomanda utilizarea unui model de studiu cu sabloane protetice transparente pentru stabilirea exacta a pozitiei si a tipului de suprastructura aleasa.

Restaurari protetice fixe pe implante a edentatiilor de clasa a III-a  Kennedy

Tot mai multi pacienti cu edentatii intercalate, a caror brese sunt delimitate de dinti integri, solicita rezolvari prin proteze implanto-purtate, mai ales pentru a evita sacrificii de tesuturi dure dentare.

Si in edentatiile clasa a III-a Kennedy se poate utiliza atat agregarea pur implantara, dar uneori se apeleaza si la agregarea mixta.

Edentatie clasa a III-a Kennedy, restaurata printr-o proteza fixa cu sprijin pur implantar

In terapia implantara a edentatiei de clasa a III-a Kennedy, se poate utiliza o multitudine de sisteme de implante, dar sunt preferate acelea la care agregarea suprastructrurilor se face prin insurubare, pentru a pute a avea un acces usor la implante. Insurubarea verticala se poate practica uneori mai greu, datorita axului de inserare al implantelor (adeseori nefavorabil) si atunci se prefera insurubarile orizontale sau includerea unor mezostructuri. Si aceste situatii este de dorit utilizarea sabloanelor chirurgicale, care ne ajuta sa plasam implantele intr-o pozitie cat mai favorabila pentru confectionarea suprastructurii.

Suprastructurile cel mai frecvent intalnite sunt restaurarile cu agregare prin insurubare. Restaurarile sunt fie cu agregare mixta, fie cu sprijin exclusiv pe implante. In cazul celor cu agregare mixta, se utilizeaza sisteme de ruptori de forte de tip culisa extracoronara sau intracoronara. Se pot intalnii si reconstituiri cu coroane individuale, pe fiecare implnt, in cazul cand s-a putut insera un numar de implante egal cu cel al unitatilor dentare lipsa.

Rezultatele pe termen lung sunt favorabile, in cazul respectarii designului suprastructurilor si daca pacientul mentine o igiena corespunzatoare. Agregarile mixte cu fixare rigida (cimentare) nu sunt indicate in acest tip de edentatie, datorita tensiunilor mari care pot apare la nivelul stalpilor de diferite categorii.

Tinka Smile – Creating beautiful smiles…