Acest domeniu, relativ nou, a dat stomatologiei, incepand cu anii ’80, o noua dimensiune, am putea spune chiar originala. Fiabile si riguroase, tehnicile si procedurile noi din implantologie au evoluat rapid, ocupand azi un loc important in elaborarea planului terapeutic pentru restaurarea protetica a diferitelor forme de edentatie.

Implantologia dentara, un amestec de chirurgie orala, protetica si gnatologie, a revolutionat stomatologia in general si protetica dentara in special.

In zilele noastre miliane de implante se insera la milioane de pacienti. Inserarea de implante dentare reprezinta, la ora actuala, in unele tari din lume, procedee terapeutice obisnuite.

Implantologia dentara a revolutionat protetica dentara prin faptul ca i-a permis acesteia sa dispuna de stalpi suplimentari, ce pot fi inserati oriunde este nevoie. Astfel, o serie de edentatii care pana nu de mult beneficiau doar de rezolvari mobilizabile sau mobile, pot fi azi rezolvate prin restaurari protetice fixe. Acestea se pot agrega exclusiv pe implante (pur implantar), mixt (dento-implantar) sau pot inchide brese unidentare prin proteze unidentare agregate pe implant, permitand mentinerea integritatii totale a dintilor vecini bresei.

Generalitati

Restaurarile fixe cu sprijin implantar, pe langa lansarea unor noi solutii in protezarea edentatiei partiale, au determinat si aparitia unor posibilitati noi de fixare la stalpii artificiali, si anume prin insurubare. Procedeele de insurubare erau cunoscute si in protetica traditionala, dar nu la dimensiunea actuala din protetica implantologica, cand suprastructurile pot fi oricand mobilizate de pe stalpi, igienizate, modificate sau reoptimizate.

Este de remarcat, ca acest gen de restaurari protetice a modificat si tehnologia amprentarii in protetica fixa, iar agregarile mixte au imprumutat din protetica mobilizabila o serie de dispozitive de amortizare.

In protetica implantologica, implantele endoosoase pe care se fixeaza stalpii artificiali (bonturile dentare din protetica traditionala) sunt cunoscute sub numele de infrastructura, iar restaurarile protetice propriuzise, care se fixeaza la stalpi, se numesc suprastructuri.

implant dentar

Un implant nu poate avea intotdeauna directia si axul unui dinte natural, deoarece inserarea lui depinde de rezerva osoasa (calitativa si cantitativa), ceea ce poate influenta negativ pozitia si aspectul suprastructurii. De aceea a fost recomandata utilizarea stalpilor angulati, care sa compenseze directia nefavorabila a implantului. De fapt stalpii angulati, nu pot corecta pozitia incorecta a implantelor, ei permitand doar:

– compensarea unei directii nefavorabile a axului implantului, asigurand astfel o oferta de spatiu mai buna suprastructurii;

– paralelizarea implantelor neparalele;

– obtinerea unei axe comune de insertie, in cazul unei lipse de paralelism intre implante si stalpii naturali;

– modificarea pozitiei surubului ocluzal (de fixare a suprastructurii), in cazul unei directii nefavorabile a axului implantului (suprastructuri conditionat mobilizabile).

Atunci cand se planifica inserarea uni implant, trebuie tinut cont de cel putin cinci factori, care pot fi mai greu influentati ulterior, in etapa protetica:

1. pozitia implantului;
2. diametrul implantului;
3. unghiul de inclinare al axului implatului;
4. conturul tesuturilor moi periimplantare;
5. pozitia intragingivala a umarului implantului.

Majoritatea implantelor endoosoase se confectioneaza astazi din titan pur sau aliaje ale acestuia, in timp ce suprastructurile sunt realizate din diferite aliaje placate sau din sisteme integral ceramice. De aceea, designul si morfologia suprastructurilor trebuie sa fie in concordanta cu proprietatile fizice specifice fiecarui material din care sunt realizate. Doar astfel se poate garanta o stabilitate optima a suprastructurilor, in conditii de solicitare continuua.

coroana dentara pe implant

La ora actuala, in protetica impantologica, se pot realiza asa numitele tratamente monometal, drept urmare a realizarii restaurarilor protetice din titan. Tratamentele monometal au aparut ca varietate ale alternativelor monoelement, tot mai apreciate astazi in orice specialitate.

De obicei, suprastructurile se realizeaza prin turnarea scheletelor metalice. Conceperea unei suprastructuri pe implante trebuie sa tina cont nu doar de forma si dimensiunea dintelui inlocuit, ci si de eventuala lipsa de substanta (tesut osos si/sau tesuturi moi), care de obicei trebuie mascat. In acest sens, in cazul unei restaurari fixe cu sprijin implantar, exista trei posibilitati:

1. realizarea unei “prelungiri” gingivale din material de placare, de culoare roz, la nivelul zonei respective;

2. tesuturile moi absente nu se restaureaza;

3. tesuturile moi absente se restaureaza prin intermediul unei epiteze flexibile, care este fixata de proteza partiala fixa respectiva.

In functie de dispunerea topografica a gingiei si mucoasei fixe, de relatiile intermaxilare si de pozitia implantului, designul restaurarii implanto-purtate trebuie adaptat individual fiecarei situatii clinice.

Un caz particular apare, la maxilar, cand linia surasului are o pozitie inalta. In aceasta situatie, daca supraprotezarea nu reprezinta o solutie protetica, se impune confectionarea unei epiteze flexibile, cu rol de masca gingivala, care va fi fixata pe proteza partiala fixa implanto-purtata.

Tinka Smile – Creating beautiful smiles…