preloader

Articole

Cum mentinem o igiena orala ideala

Cum mentinem o igiena orala ideala

Cum mentinem o igiena orala ideala

A lua masuri pentru a tine cavitatea orala curata este un factor esential pentru o sanatate dentara excelenta.este nevoie de un regim zilnic de igiena orala pentru a elimina placa dentara care cauzeaza carii si boli gingivale. O buna igiena orala, nu numai ca ajuta la prevenirea cariilor, dar este necesara in lupa impotriva respiratiei urat mirositoare. La urma urmei, asa cum ne ingrijim corpul sa arate si sa miroasa bine, de ce sa nu ne tratam si cavitatea orala asemenea?

periaj

Tinka Smile – Creating beautiful smiles…

 

O cavitate orala sanatoasa nu va produce doar un zambet stralucitor, ci si o multime de alte beneficii. Din moment ce o sanatate orala este legata de starea generala de sanatate, o buna igiena orala poate imbunatatii bunastarea dumneavoasta. Cand sanatatea orala este neglijata, bacteriile se multiplica si pot face „ravagii” in intreg organismul.

Daca gingiile ajung sa fie afectate de boala parodontala, bacteriile daunatoare pot intra in fluxul sanguin si isi pot face drum cu usurinta in alte parti ale corpului. Practicarea unei bune igiene orale poate reduce sansele dezvoltarii unor complicatii sau a unor boli de la o afectiune dentara si ar putea prevenii necesitatea unui tratament al afectiunilor gingivale costisitoare.

 

Tehnici pentru acasa

Un zambet frumos incepe cu un regim de igiena orala excelent, asa ca in cele ce urmeaza va oferim cateva sfaturi elementare care va vor ajuta sa va imbunatatiti tehnicile de ingrijire dentara:

 

Periajul

Periajul dentar este o practica comuna de igiena orala, pe care foarte multe persoane nu o fac corespunzator. Medicii stomatologi recomanda periajul dentar cel putin de 2 ori pe zi. Dupa ce am servit o masa bogata in zaharuri si carbohidrati, particulele alimentare se combina cu bacteriile din cavitatea orala fapt care duce la aparitia cariilor dentare. Acest lucru produce si acizi care de asemenea ataca dintii, lasandu-i mult mai sensibili la aparitia problemelor dentare. O curatare corespunzatoare a dintilor dupa masa va ajuta sa eliminati bacteriile care produc placa dentara si sa reduceti riscul de aparitie a cariilor dentare.

A invata sa te periezi corect pe dinti este cel mai important lucru. Tehnica corecta de periaj este sa pozitionati periuta in unghi de 45 de grade fata de gingie si printr-o miscare de dute vino spre marginea superioara a dintelui indepartati depozitele alimentare atat de pe suprafata dentara cat si interdentar. Este foarte important sa ne periem si limba  – periajul limbii elimina bacteriile care ar putea cauza respiratia urat mirositoare.

Pasta de dinti joaca un rol foarte important in succesul igienei orale perfecte; aceasta existant in foarte multe forme de prezentare. Sfatul medicului dentist in alegerea pastei de dinti este foarte important.

Nu uitati, o regula foarte importanta este sa ne spalam mai mult – nu mai tare. Timpul corespunzator de periaj este cel putin 2 minute pentru a putea indeparta placa bacteriana cat mai bine cu putinta. Periajul mai agresiv nu va curata dintii mai bine, ci din contra, poate provoca afectiuni gingivale si traume ale smaltului. Folosirea unei periute cu peri moi va poate proteja gingiile, aceasta ne fiind o regula in alegerea periutelor. Periuta de dinti se inlocuieste la fiecare 3 luni.

 

 

Folosirea atei dentare.

igiena

Tinka Smile

Indiferent de cat de bine ne periem dintii, exista unele zone unde nu avem acces. Folosirea atei dentare ne ajuta sa indepartam placa bacteriana care se ascunde intre dinti.

Folosirea corecta a atei dentare: Incepeti prin a tine ata dentara in siguranta in ambele maini si efectuati miscari de scoatere activa fiind intotdeauna in contact cu dintele. La nivel gingival inserati cu atentie ata dentara sub gingival (intotdeauna in contact cu dintele) si efectuati aceeasi miscare de scoatere activa; Nu efectuati miscari de tractiune ale atei dentare asupra gingiei deoarece riscati sa traumatizati papila gingivala prin taiere. Asigurati-va ca folositi o sectiune proaspata a atei dentare pentru fiecare dinte – nu dorim contaminarea altor dinti cu placa dentara indepartata. Folosirea atei dentare cel putin 1 data pe zi se recomanda pentru a elimina acumularea continua a placii dentare aflata interdentar.

 

Apa de gura

Apa de gura este de asemenea un element foarte important in igiena orala zilnica aceasta eliminand bacteriile care cauzeaza placa dentara; ajuta la prevenirea gingivitei (etapa premergatoare in aparitia bolii parodontale). Asemenea pastei de dinti cu fluor, folosind apa de gura care contine fluor ajutam la intarirea smaltului si preveniea aparitiei cariei dentare.

 

Dieta

Ati auzit sloganul – „Esti ceea ce mananci” ?

Acestu lucru este valabil si pentru santatea dintilor dumneavoastra. Obiceiurile alimentare sanatoase sunt o parte la fel de importanta din igiena dumneavoastra orala. Deoarece zaharurile si carbohidratii pot provoca carii dentare, cu cat le aducem mai des in alimentatia zilnica, cu atat cresc sansele ca dintii dvs. sa fie afectati. De aceea ar trebui sa ne concentram pe protejarea sanatatii orale prin consumul de alimente nutritive si un regim de viata echilibrat.

 

Tehnici profesionale de ingrijire

Indiferent de cat de bine este practicata igiena orala la domiciliu, vizitele regulate la medicul stomatolog sunt esentiale pentru sanatatea dvs. dentara. Un detartraj profesional va elimina tartrul care nu poate fi indepartat doar prin periaj. Daca este necesar medicul stomatolog poate efectua tratamente dentare cu fluor in functie de afectiunile constatate in urma consultului amanuntit. In cadrul unei consultatii de specialitate puteti primi sfaturi utile pentru a imbunatati periajul dentar, tehnica de folosire a atei dentare si pentru a va fi indicate zonele care au nevoie de imbunatatiri in momentul igienei orale.

 

Concluzii

Ce se intampla atunci cand nu practicam o igiena orala zilnica? Ei bine putem enumera  o serie de probleme care pot determina pierderea in timp a dintilor sanatosi. Fara folosirea atei dentare si a apei dentare se pot forma carii interdentare care sunt si mai greu de tratat.

Cand vine vorba de ingrijirea optima a cavitatii orale, amintiti-va  regula „ intotdeauna de doua ori” – periaj dentar de 2 ori pe zi si o vizita la medicul stomatolog de 2 ori pe an. Igiena orala este o practica pe care o desfasuram zi de zi si daca ii acordam atentia necesara ne vom obisnui cu ea si vom fi extrem de fericiti odata cu rezultatele favorabile unei sanatati orale excelente.

Tinka Smile – Creating beautiful Smiles…

Write a Comment

Facebook

Telefon
Adresă