Chirurgia orala abordeaza aspectele de patologie chirurgicala din regiunea cavitatii bucale. Exista o serie de interventii de chirurgie orala care pot fi efectuate in cabinetul stomatologic, in circumstantele in care sunt realizate toate conditiile materiale necesare efectuarii unei operatii sangerande, dar si tratarii unor eventuale accidente sau complicatii posibile. Conditiilor materiale le este absolut indispensabila asocierea cu o pregatire materiala si chirurgicala corespunzatoare a practicianului, care sa-l protejeze pe bolnav impotriva unor fenomene patologice iatrogene, care de multe ori sunt mai dificil de tratat decat afectiunea de baza pentru care s-a intervenit.

De regula, in cabinetele de stomatologie se pot practica interventii endo-orale (dento-alveolare, interventii de mica amploare asupra mucoasei orale, a limbii, a planseului bucal).

Interventiile de chirurgie maxilofaciala se efectueaza in servicii de specialitate, unde exsita posibilitati de asigurare a unor tratamente complexe, chirurgicale si de ingrijiri postoperatorii.

Pe langa dotarea materiala corespunzatoare sunt cateva conditii de baza necesare efectuarii unei interventii chirurgicale, anume:

– asigurarea unei vizibilitati perfecte asupra campului prin crearea unui acces cat mai convenabil.;

– o iluminare rece, care sa nu incalzeasca operatorul si pacientul si sa nu arunce umbre asupra zonei pe care se intervine;

– asigurarea evacuarii sectrtiilor sau a sangelui, fie prin folosirea aspiratorului, fie prin tamponament, pentru a nu inunda campul operator si a nu jena respiratia bolnavului.

Pentru efectuarea oricarei interventii chirurgicale este necesar un ajutor, care sa asigure indepartarea partilor moi, aspirarea secretiilor si instrumentarea operatorului. Un bun ajutor trebuie sa anticipeze nevoile chirurgului, pentru ca interventia sa se desfasoare in cele mai bune conditii.

Extractia dentara

Extractia dentara este cea mai frecventa interventie chirurgicala care se practica in stomatologie.

Exodontia este o interventie de necesitate si consta in indepartarea unui dinte care provoaca sau intretine procese locale, regionale sau generale ce nu pot fi lichidate prin tratamente conservatoare.

Dupa extractie ramane o plaga deschisa in cavitatea bucala, fapt care impune specialistului atitudinea pe care orice chirurg o adopta in fata unui act operator: pregatiri preoperatorii adecvate, o tehnicitate corecta si ingrijiri postoperatorii bine conduse. Acestea au drept scop sa asigure o evolutie fara complicatii, o cicatrizare rapida a plagii postextractionale, care sa duca la final la obtinerea unui camp protetic cat mai bine conformat.

Chirurgia endodontica

Chirurgia endodontica intruneste toate mijloacele ajutatoare ale terapiei conservatice endodontice.

Este cunoscut faptul ca gangrena pulpara si complicatiile ei apicale nu pot fi intotdeauna rezolvate corespunzator prin tratamente conservative. In aceste cazuri s-au imaginat metode chirurgicale care sa determine vindecarea acestor procese.

Aceste metode chirurgicale se adreseaza atat proceselor acute, cat si celor cronice, asigurand conditiile necesare vindecarii complete, restaurarea osoasa si recuperaraea morfofunctionala a dintilor in cauza.

Metodele de chirurgie endodontica sunt:

1. osteotomia transmaxilarasau drenajul transosos juxtaapical;
2. chiuretajul apical;
3. rezectia apicala;
4. amputatia radiculara.

Incluzia dentara

Sub sintagma de “incluzie dentara” se intelege ramanerea unui dinte intraosos sau submucos dupa perioada sa normala de eruptie. Pentru a fi considerat inclus, in mod obligatoriu dintele trebuie sa aiba evolutia morfologica desavarsita, iar sacul pericoronar sa fie integru.

Cand dintele inclus se afla in intregime submucos, incluzia este totala sau completa, iar cand coroana dintelui inclus nu este inconjurata in totalitate de os, fiind separata de cavitatea orala, de sacul pericoronar si de fibromucoasa, incluzia este partiala.

La dintii permanenti, in ordinea frecventei incluzia se constata la:

– molarii de minte inferiori;

– caninii superiori;

– molarii de minte superiori;

– caninii inferiori;

– premolarii superiori si inferiori;

– incisivii superiori si inferiori.

Infectiile oro-maxilofaciale

Tesuturile moi perimaxilare sunt deseori sediul unor procese infectioase care imbraca aspecte variate, in functie de forma anatomopatologica, localizare, virulenta germenilor cauzali si de rezistenta la agresiunile microbiene ale organismului.

Infectiile perimaxilare se intalnesc la orice varsta, fiind mai frecvente in perioada in care sistemul dentoparodontal este mai afectat, in functie, bineinteles, si de capacitatea de aparare imunologica a organismului.

Leziunile traumatice ale partilor moi oro-faciale

Leziunile traumatice ale partilor moi oro-faciale realizeaza ansamblul tulburarilor locale si generale rezultate prin actiunea violenta a unui agent traumatizant. Intereseaza pielea si mucoasa cu toate componentele lor precum si elementele specializate ale teritoriului: sistemul muscular, glandele salivare mari si canalele excretoare, canalul lacrimal, nervul facial, vasele etc.

Chisturile maxilare

Reprezinta un grup eterogen de formatiuni cavitare endoosoase, majoritatea fiind captusite cu o membrana epiteliala cu un continut lichid, semisolid sau gaz.

Aparitia lor se datoreaza in primul rand existentei tesutului epitelial in grosimea spongioasei oaselor maxilare, fapt ce constituie o deosebire intre acestea si formatiunile chistice ale altor oase care alcatuiesc scheletul uman.