In aceasta entitate sunt incluse toate categoriile de aparate ortodontice care isi exercita actiunea asupra arcadelor dentare, de care sunt solidarizate.

Daca ne raportam la modalitatea de declansare a fortelor ortodontice putem descrie doua mari clase de aparate ortodontice fixe:

– aparate fixe mecanice propriu-zise – care sunt concepute astfel incat sa exercite forte utile, prin activarea propriilor componente, independent de functiile aparatului dento-maxilar;

– aparate fixe functionale – care convertesc in forte ortodontice contractiile dezvoltate fiziologic de ansamblul muscular al aparatului dento-maxilar.

 

Aparatele ortodontice fixe mecanice propriu-zise

Daca urmarim istoria ortodontiei, acest tip de aparate este cel mai vechi aflandu-si originea in secolul al XVIII-lea.

Printre metodele terapeutice utilizate la ora actuala amintim aparatele Ricketts (tehnica bio-progresiva), Begg (tehnica fortelor fixe poliagregate usoare), Mollin, Straight-wire.

Abordate de multi specialisti, tehnicile fixe  se adreseaza in mod deosebit terapiei tardive (la tanar si adult), caracterizata de reducerea pana la disparitie a procesului de crestere. In absenta cresterii se recurge astfella deplasari dentare pe spatii create cel mai adesea prin extractie. Chiar si la adulti medicul are insa obligatia de a testa potentialul de crestere, anomaliile dento-maxilare avand in majoritatea cazurilor o componenta scheletala.

In ceea ce priveste modalitatea de confectionare, ortodontia fixa actuala dispune de o gama extrem de variata de elemente prefabricate, producatorii punand la dispozitie o mare parte a componentelor aparatelor fixe, indiferent de tehnica abordata. Cu toate acestea, anumite faze se realizeaza in laborator, incepand cu realizarea modelului de lucru. In plus, factorul socio-economic poate dicta uneori utilizarea unor componente confectionate in laboratorul de tehnica dentara, costul celor prefabricate fiind destul de ridicat.

Exista, asa cum am precizat deja, o foarte mare varietate de aparate fixe. Indiferent de tipul acestora, in alcatuirea lor intra trei mari categorii de componente:

– elemente de agregare;

– elemente auxiliare (accesorii);

– elemente de actiune.

 

Elementele de agregare reprezinta componenta prin intermediul careia aparatul ortodontic este solidarizat la nivelul arcadei dentare, conferindu-i caracterul de aparat fix.

Se utilizeaza urmatoarele tipuri de elemente de agregare:

–          ligatura dentara;

–          inelul ortodontic;

–          coroana ortodontica;

–          gutiera.

In functie de tehnica fixa abordata si de conceptul terapeutic al medicului, aparatul dispune de un singur tip de element de agregare sau de o combinatie a acestora. Avand in vedere modalitatile specifice de confectionare, colaborarea medicului specialist cu tehnicianul dentar poate fi necesara in realizarea inelului, coroanei sau gutierei ortodontice.

Ligatura

Este un intermediar care asigura agregarea prin:

– fixarea elementelor de actiune;

– fixarea elementelor de actiune direct pe dinti.

Etapa de aplicare a ligaturilor nu implica laboratorul de tehnica dentara. Pozitionarea lor in cavitatea bucala revine in exclusivitate medicului specialist.

Inelul ortodontic

Este cel mai important dispozitiv de agregare avand principalul rol in stabilitatea aparatului ortodontic. Inelul este o banda metalica circulara care circumscrie perimetrul dentar, venind in contact intim cu suprafetele dentare verticale neslefuite.

Constituind principalul „furnizor” de stabilitate, rezulta ca valoarea terapeutica a aparatului va depinde de calitatea confectionarii inelului ortodontic.

Coroanele ortodontice

Au indicatii foarte restranse. Acestea se confectioneaza prin stantare sau prin turnare.

 

 

Gutiera

Reprezinta un sir de coroane din silicon rigid sau semirigid, unite intre ele care acopera toate fetele dintilor si care pot cuprinde uneori arcada in totalitate, acestea se opresc la 1 mm de marginea gingivala, limita lor fiind paralele cu parodontiul marginal. Przinta avantajul prinderii „in bloc” a unui grup de dinti si sunt un excelent element de agregare.

 

 

Elementele auxiliare (accesorii) ale aparaturii fixe reprezinta un intermediar intre elementele de actiune, motiv pentru care se mai numesc si atase ortodontice. Avand acest rol de legatura, ele faciliteaza aplicarea fortelor motrice la nivel dentar.

Principalele tipuri de elemente auxiliare sunt:

1. tubusoarele

2. barele

3. butonii de tractiune

4. carligele

5. bracket-urile

 

Tubusorul

Este principalul accesoriu al aparatelor dentare, acesta se confectioneaza din otel inoxidabil sau din table de wipla. Cel mai adesea sunt fixate la nivelul inelelor ortodontice, de obicei sunt unice, dar pot fi duble sau chiar triple pe aceeasi fata a dintelui.

Barele

Sunt componente rigide, confectionate din sarma neelastica cu diametrul de 1,2-1,4 mm, rotunda sau semirotunda. Indicatiile barelor, au devenit din ce in ce mai restranse. Pot fi utilizate ca elemente intermediare de transmitere a fortelor sau ca element de diseminare a fortelor secundare.

Butoni de tractiune

Sunt elemente prefabricate, fiind alcatuite din:

•  o suprafata de sprijin de forma unei talpite;
•  o portiune in forma de ciuperca in prelungire talpitei, cu axul perpendicular pe suprafata acesteia.

Butonii sunt utilizati pentru aplicarea unor forte de tractiune, prin intermediul ligaturilor dentare sau a inelelor elastice.

Carligele

Sunt mici elemente de sarma in forma de carlig, cu diametrul de 0,7 mm, sudate pe suprafata inelelor, arcurilor sau inglobate in gutiere. Servesc ca punct de aplicare a fortelor elastice.

Bracket-urile

Sunt elemente auxiliare care se fixeaza pe suprafata inelelor ortodontice sau direct pe dinte, avand roul de a sustine arcul, realizand astfel o transmitere cat mai eficienta a fortelor ortodontice declansate de acesta.

Exista mai multe tipuri de bracket-uri. Bracket-urile pot fi unice sau alcatuite din doua jumatati distincte (bracket siamez).

Aplicarea bracket-urilor pe dinti se realizeaza prin metoda colajului, utilizand materiale de tipul compozitelor sau glassionomerilor.

 

Elementele auxiliare sunt cele care declanseaza forta motrice ortodontica. Acestea sunt reprezentate de:

–          arcuri – ca principal element de actiune;

–          inele (catene) elastice – cu o utilizare curenta, dar mai limitata;

–          suruburile – in alcatuirea dijunctoarelor;

–          ligatura de matase – ramasa cu valoare istorica.

 

Arcurile

Sunt principalele elemente de actiune, ala aparatelor ortodontice fixe, care dau pentru unele aparate fixe chiar denumirea acestuia.

Arcul clasic total, confectionat din sarma elestica de 0,6-0,7 mm, are in componenta sa trai parti importante:

– curbura principala sau zona de actiune;

– doua bucle (zone) de activare;

– doua zone de fizare in tubusoare cu sau fara sistem de inzavorare.

Fiecare din aceste portiuni poate fi variabila ca lungime, forma, topografie in functie de actiune ce se urmareste.

Forta ortodontica declansata de arcuri este o forta continua de amplitudine mare si intensitate aproximativ reglabila; la parametrii normali, ea interfereaza, dar nu anuleaza, mobilitatea fiziologica a dintilor (la forte prea marieste anulata mobilitatea fiziologica a dintilor, cu consecinte deosebit de grave).

Inelele elastice

Declanseaza forte de tractiune a caror intensitate depinde de:

* calitatea elasticului;

* grosimea elasticului – cu cat elasticul este mai gros, cu atat forta declansata este mai mare;

* diametrul inelului – care se alege in  functie de distanta dintre dintii supusi tractiunii.

Inelele elastice sunt utilizate pentru tractiuni monomaxilare, intermaxilare si craniomaxilare.

Aparatele ortodontice fixe functionale

Inelul ortodontic cu plan inclinat, se foloseste in tratamentul angrenajelor inverse incisive, conditia esentiala fiind dictata de existenta spatiului necesar alinierii dintelui dupa efectuarea saltului articular.

Inelul ortodontic cu plan inclinat se deosebeste de inelul ortodontic ca element de agregare prin:

–          extremitatea libera prelungeste inaltimea dintelui cu aproximativ 2/3 din inaltimea antagonistilor si se turteste in sens vestibulo-oral realizand un plan inclinat cu care vor lua conact antagonistii in momentul inchiderii gurii. Este obligatorie aceasta conditie, deoarece daca inelul este scurt pacientul poate inchide gura in ocluzie propulsata.

–          Prelungirea inelului va fi conformata astfel incat raporturile cu dintii vecini sa nu impiedice deplasarea vestibulara a dintelui si sa aiba un contact cat mai larg cu antagonistii.

–          La colet, inelul va fi adaptat corect transversal si axial, astfel incat sa ramana la distanta de 1 mm de festonul gingival, pentru a nu leza parodontiul marginal.

 

Gutiera frontala inferioara cu plan inclinat

Aparatul este reprezentat de o gutiera frontala inferioara de la care porneste oblic in sus si inapoi, in corp comun cu aceasta, un plan inclinat pe care aluneca antagonistii superiori. Este, deci, folosita tot pentru efectuarea salturilor articulare in regiunea anterioara.

Tinka Smile – Creating beautiful smiles…