Leziuni dentare necarioase
Leziuni dentare necarioase
Uzura dentara denumita si pierdere coronara non-carioasa, reprezinta modificarea morfologiei coronare, in unele situatii si a celei radiculare, primar sau prin pierderea de substanta dura dentara la nivelul suprafetei expuse in mediul bucal. Aceasta pierdere se datoreaza unor cauze in afara celor care produc caria dentara si in afara agentilor etiologici ai traumatismelor dentare.
In mare masura este o consecinta a evolutiei functionale a dintilor dar exista si cauze patologice.
Sunt trei entitati clinice, in ce priveste uzura dentara:
– Eroziunea
– Atritia
– Abraziunea
Eroziunea este produsa prin pierderea de substanta dura dentara de pe suprafetele dentare expuse in urma solubilizarii chimice ce nu implica prezenta si actiunea microorganismelor din placa bacteriana.Factorul cauzal este acidul exo- sau endobucal (nu si cel rezultat din metabolismul bacterian)
In raport cu originea factorului acid, exista trei tipuri:
1. Eroziunea prin regurgitare
2. Eroziunea prin dieta (aport alimentar)
3. Eroziunea datorata unor activitati profesionale
1. Eroziunea prin regurgitare
– afecteaza mai ales fetele orale ale dintilor maxilari, in special dintii frontali si fetele ocluzale, uneori si cele vestibulare ale dintilor mandibulari, in special dintii laterali;
– aceasta regurgitare gastrica apare mai frecvent in unele afectiuni, cum ar fi: afectiuni digestive (hernie hiatala, ulcer peptic, indigestii cronice), afectiuni neuro-psihice (bulimia nervosum), alcoolismul cronic, tulburari asociate sarcinii.
2. Eroziunea prin dieta
– se constata predominant pe fetele vestibulare la dintii frontali maxilari si pe marginile incizale ale dintilor frontali inferiori;
– se datoreaza ingestiei repetate, in exces de alimente si bauturi in special cu un pH marcat acid.
Cei mai incriminati sunt:
– Acidul citric (fructe, sucuri de fructe)
– Acidul acetic (muraturi, salate, sosuri)
– Acid carbonic (bauturi carbogazoase)
– ocazional mai este incriminata: medicatia acida care se recomanda in cateva categorii de afectiuni gastrice à hipo/anaciditate.
3. Eroziunea datorata unor activitati profesionale
– apare in special pe fata vestibulara la dintii frontali maxilari;
– prin expunere prelungita in mediu poluat cu acizi (vapori, picaturi in suspensie), medii industriale sau de laborator;
– indiferent de etiologie aspectul clinic al eroziunii este acelasi à ca niste zone de pierdere de substanta mai extinse in suprafata decat in profunzime, netede, lucioase, fara muchii la nivelul smaltului. Forma lor – usor concava;
– evolutia este lenta daca este localizata la nivelul smaltului;
– daca se ajunge la denudarea dentinei evolutia va fi rapida (rezistenta scazuta la atacul acid);
– indiferent de originea endo/exo à scaderea fluxului salivar si scaderea calitatii sistemelor sistem salivare, ceea ce accelereaza foarte mult procesul eroziv;
– orice proces oroziv in curs de evolutie va fi intens accentuat daca se va practica periaj dentar in timp ce acidul este inca prezent in mediul bucal: aproximativ 2 – 3 ore dupa contactul cu acidul respectiv. Se recomanda clatirea cavitatii bucale cu o solutie (fluorurata de preferinta) care sa aiba un pH neutru, daca nu bazic.
Atritia este denumita ca fiind uzura mecanica a suprafetelor implicate in contacte dento-dentare direct, fara interpozitie alimentara (in cazul masticatiei) si fara interventia altor factori extrinseci dintelui.Se considera ca rolul determinant il au fragmentele microscopice de smalt care se detaseaza din capetele externe ale prismelor, din cauza presiunii, actionand ca un material abraziv.Gradul de uzura prin atritie este variabil in functie de fortele exercitate intre suprafetele dentare, calitatea tesuturilor dentare, durata de actiune.Este de fapt o abraziune fiziologica.
Exista doua categorii in functie de localizare:
1. Ocluzala sau incizala
– apare pe marginile ocluzale si incizale cu contacte directe dento-dentare in pozitii statice sau in miscarile mandibulare;
– este corelat cu tipul de relatii mandibulo-maxilare;
– caracteristici: aparitia unor zone (fatete) cu o suprafata aplatizata, usor adancita si circumscrisa de margini netede, bine definite;
– microscopic à pe suprafetele acestor fatete se observa striatii orientate in aceleasi directii, ele se opresc net la limita conturului fatetei si ele corespund unora similare de pe dintele antagonist. Orientarea paralele este data e directia in care actioneaza fortele, care produc si deplasarea dintilor.
2.Interproximala
– se gasesc la nivelul ariilor de contact interdentar;
– este datorata frictiunii dintelui la nivelul punctului de contact, consecinta suprafetelor dentare datorate fortelor exercitate asupra lor, pentru ca dintii au o mobilitate fiziologica parodontala;
– aceasta deplasare, la dintii cu un parodontiu sanatos, indemn de leziune, gradul de mobilitate este limitat si se manifesta frecvent in sens axial;
– este obligatoriu sa apara atritia, datorita acestei mobilitati dentare;
– are ca rezultat scurtarea in sens mezio-distal a arcadei dentare, neglijabila (sutimi de mm.) à transformarea acestor zone de contact interdentar, dintr-un punct intr-o suprafata neteda à posibilitati de igienizare mai dificile à conditii optime pentru carie.
Abraziunea este uzura mecanica a substantei dure dentare ca rezultat al frictiunii cu orice material sau corp exogen, strain dintelui. Aceasta uzura se manifesta la dinti si pe suprafetele implicate in miscari de incizie, de triturare, de prindere sau de tinere. Alte cauze: manoperele de igienizare prin periaj individual. Deci apare intotdeauna cand suprafetele dentare sunt in frictiune si se uzeaza in contact cu altceva se produce practic datorita: masticatiei, ticurilor, periajului dentar indivudual.
Actiunea abraziva nu este selectiva, uzura ce se produce intereseaza atat varfurile si pantele cuspidiene (respectiv marginile incizale) cat si fosete si santuri, si intr-o masura mai redusa, portiunea de pe fetele vestibulare sau orale care sunt langa marginea incizala sau ocluzala. O zona de abraziune nu are marginile bine delimitate.
Microscopic se deosebesc de fatetele de atritie pentru ca striatiile sunt orientate in toate sensurile, adica dispuse neregulat.
Pana la o limita abraziunea produsa de masticatie este fiziologica, apoi ea devine patologica à utilizarea in mod reperat doar a unui grup de dinti antagonisti, limitat. Modificarile prin abraziune de acest gen sunt influentate de: ocluzie, activitatea profesionala, varsta si de tehnicile de igiena orala à implica frecvent si marcat fetele vestibulare ale dintilor, in special in zona cervicala.
La acest nivel manifestarile tip abraziune au 2 forme principale:
- Leziuni discoidale (lenticulare)
- Leziuni cuneiforme (in forma de „V”)
- Diferentele intre acestea doua sunt de forma si de etiologie: 1)sunt niste zone excavate, intinse in suprafata si putin profunde, de multe ori se extind dincolo de limitele zonei cervicale, si pe suprafata radiculara daca ea este denudata; 2)au un aspect tipic: ca niste santuri orientate mezio-diatal, transversal pe axul coronar, localizate mai ales la nivel cervical (nu se extind mult in suprafata), mai mult adanci decat largi, sunt mult mai bine delimitate à margini mai netede. Pe o sectiune axiala au forma literei „V” cu varful orientat spre interiorul dintelui.
Etiologie – controversata.
– Etiologie 1 – in special contactul cu suprafetele abrazate – periatul
– Etiologie 2 – ideea de trauma ocluzala, stres la nivel cervical al coroanei, fenomen denumit abfractie. Mecanismul in sine: flectarea dintelui la nivel cervical datorita fortelor ocluzale, cel mai frecvent spre vestibular. La nivelul jonctiunii smalt – cement, ultimul rand de prisme se fisureaza si apoi se desprind. Prin repetare, spatiul astfel creat va creste.
Independent de orice corelatie cu factorii etiologici, leziunile tip abraziune se continua foarte frecvent cu cele de tip eroziv à leziuni combinate à leziuni eroziv-abrazive; au si componenta chimica de solubilizare a substantei dure dentare dar si componenta mecanica (periaj dentar). Localizate frecvent cervical, mai ales la nivelul dintilor frontali si premolari. Modalitatea de restaurare trebuie sa tina cont de ambii factori.
Bruxismul este singura forma acceptata de patologie a atritiei atunci cand miscarile suprafetelor sunt exagerate si predominant pe anumite directii, datorita unor diversi factori cauzali.
Factorii ce conditioneaza interventia terapeutica:
– multe sunt in limite functionale, fiziologice;
– nu toate manifestarile mecanice necesita interventie terapeutica;
– anumite manifestari insa influenteaza atitudinea terapeutica; acestea sunt:
– denudarea dentinei (in special pe fata vestibulara sau pe fata orala);
– leziunile cervicale de dimensiuni mari;
– prezenta restaurarilor coronare preexistente care se pot uza mult mai lent, decat suprafata dentara;
– aparitia hipersensibilitatii si hiperesteziei asociate cu zonele de uzura. Este caracteristica in special pierderea de substanta la nivel cervical;
– deschiderea camerei pulpare;
– patologie pulpara – inflamatie, necroza;
– uzura accentuata si neuniforma mai mult la o arcada sau la un sector al unei arcade, ce merge pana la imposibilitatea contactelor functionale normale;
– reducerea marcata a dimensiunii cervico-incizale / cervico-ocluzale pentru ca antreneaza foarte multe tulburari.
Traumatismele produc modificari morfologice coronare in mod brusc, spre deosebire de cealalta categorie de factori care se instaleaza lent in timp à posibilitatea de adaptare functionala (adaptarea organului pulpar este exclusa), cel mai frecvent acesti factori apar accidental si lezarea produsa nu este singulara (asociaza leziuni radiculare, parodontale, alveolare, de parti moi). Cand aceste asocieri se produc este necesar tratament de urgenta. In acest caz tratamentul nu vizeaza in principal refacerea coronara. In aceste conditii, doar o parte din tratamentul leziunilor coronare intra in sfera odontoterapiei.
Clasificarea este facuta de catre Sndreas in 1998:
– fisura coronara à leziune la nivelul smaltului fara pierdere de substanta;
– fractura coronara – fara deschiderea camerei pulpare (nepenetranta, necomplicata);
– fracturi coronare cu deschiderea camerei pulpare cu exceptia spatiului endodontic, aici exista trei situatii: dinte vital, dinte nevital netratat endo, dinte nevital cu tratament endo preexistent.
Tratamentul prin odontoterapie poate fi aplicat dintelui cu deschidere a camerei pulpare care permite coafaj direct, restul prin endodontie.
Altele:
– fractura corono-radiculara;
– contuzii;
– avulsie traumatica;
-luxatii
Fisura este lipsa de substanta dura dentara la nivelul smaltului, NU pierdere de substanta dura dentara. Se evidentiaza clinic prin mijloace ajutatoare: transiluminare, substante colorante. In general nu impun interventie terapeutica, doar observare si monitorizare
Fractura coronara cu deschiderea camerei pulpare se trateaza in odontoterapie doar daca se preteaza tratamentului de vitalizare a cavitatii (coafaj direct)
Distrofiile dentare acest tip de leziune coronara implica o tulburare intr-o anumita etapa de dezvoltare si formare a substantei dure dentare (dentina si/sau smaltul).
Aceste defecte se deosebesc:
– leziuni prezente pe dinte din momentul eruptiei (distrofii primare);
– leziuni in care in prima faza a momentului aparitiei in cavitatea bucala, dintele este aparent normal, apoi el se pierde rapid fara o legatura cu ceilalti factori etiologici descrisi (distrofii secundare).
Tinka smile – Creating beautiful smiles…