Totul despre mentinerea si stabilitatea protezei dentare

Protezele totale aplicate pe campul protetic trebuie sa ramana in contact intim cu zona de sprijin (acoperita de mucoasa fixa) si in contact cu zona de succiune (reprezentata de mucoasa neutra) cand actioneaza forte care provoaca desprinderea in sens vertical. Imposibilitatea de a se desprinde proteza de pe campul protetic in sens vertical a fost numita “mentinere”. Imposibilitatea de a se deplasa proteza de pe campul protetic in sens orizontal a fost numita “stabilitate”.

 

Dorinta si capacitatea de adaptare

Dorinta si capacitatea de adaptare a pacientului purtator de proteze au un rol deosebit de mare pentru eficienta restaurarii protetice. Capacitatea de adaptare se poate manifesta constient si este determinata de vointa, in dorinta de a avea din nou dinti cu care sa poata manca, sa vorbeasca si sa se prezinte cu o fizionomie corespunzatoare in familie si in mediul social. Aceasta dorinta creeaza o noua stare psihica; exprimata prin insistenta de a mentine protezele pe campul protetic, si sta la baza acceptarii protezei, a obisnuintei si a adaptarii.

Prezenta arcadelor dentare mascheaza infirmitatea, imbunatateste aspectul fizionomic si creeaza conditiile pentru o masticatie satisfacatoare. De asemenea si functia fonetica se imbunatateste evident dupa perioada de adaptare.

Participarea favorabila, inconstienta este expresia unei reactivitati generale si locale, tisulare mai scazuta. Prezenta in cavitatea bucala a unui corp strain reprezentat de proteza cu un volum apreciabil, declanseaza la acestia pacienti mai putine reflexe de respingere, de insuportabilitate. In aceste situatii, mentinerea protezei pe campul protetic este posibila, si perioada de adaptare este mai scurta si lipsita de fenomene neplacute.

 

Stabilitatea protezelor totale

Proteza totala asezata pe campul protetic prezinta stabilitate, nu se deplaseaza in sens orizontal. Aceasta stabilitatea este asigurata de mai multi factori, cunoscuti sub numele de factori obisnuiti de stabilitate.

Factorii obisnuiti de stabilitate sunt:

– retentivitatiile anatomica reprezentate de: adancimea boltii palatine,  crestele alveolare, tuberozitatiile maxilare si tuberculul piriform al mandibulei. Aceste formatiuni anatomice proemina la nivelul suprafetelor campului protetic, impiedicand deplasarea protezelor in plan orizontal.

– situarea arcadelor artificiale in zona neutra si pe mijlocul crestei alveolare. Astfel: dintii artificiali care formeaza cele doua arcade dentare, daca sunt montati dupa regulile cunoscute, in zona laterala strict pe mijlocul crestei alveolare ceea ce corespunde cu perimetrul de sustinere al campului protetic, toate presiunile masticatorii actioneaza in interiorul acestui perimetru, fara sa determine deplasarea protezei.

– articulatia interdentara sa se realizeze cu intercuspidare maxima in pozitia de relatie centrica a mandibulei. Contactele dento-dentare stabile produse intre varfurile cuspizilor si fosete sunt eficiente pentru stabilitatea protezelor pe campul protetic. Relieful ocluzal ajustat in scopul individualizarii, cu eliminarea punctelor premature de contact participa, alaturi de ceilalti factori la stabilitatea protezelor pe campul protetic.

– repartizarea echilibrata pe toata suprafata campului protetic. Rezorbita neuniforma a mucoasei si unele proeminente osoase la nivelul campului protetic sunt doua elemente care ar impiedica exercitarea acestui factor dar in prezent, tehniciile de amprentare si realizare a protezei ceeaza conditii favorabile pentru a acctiona in mod corespunzator.

 

Mentinerea si stabilitatea protezei totale pe campul protetic sunt obtinute cu ajutorul unor factori. Deoarece o parte dintre acestia sunt capabili sa asigure mentinerea la majoritatea protezelor, sunt cunoscuti sub numele de “factori obisnuiti de mentinere si stabilitate”. La o alta parte din factori se recurge pentru mentinere foarte rar (in prezent aproape exclusi), si de aceea au fost numiti “factori exceptionali de menitnere si stabilitate”.

Factori obisnuiti de mentinere au fost denumiti si factori biologici; ei sunt reprezentati de: succiune, adeziune, tonicitatea musculara, presiunea atmosferica, deglutitie.

Factorii obisnuiti de stabilitate sunt reprezentati de: retentivitatea anatomica, situarea arcadei artificiale in zona neutrala, coincidenta dintre relatia centrica si pozitia de intercuspidare maxima si de repartizarea echilibrata a presiunilor pe toata suprafata de sprijin.

Factorii exceptionali, denumiti si factori mecanici, sunt reprezentati de: succiunea limitata (camerele de vid, linia americana si ventuza de cauciuc), proteze cu magneti, arcurile intermaxilare, implantele, prafurile si pastele adezive.

 

Factorii obisnuiti (biologici) de mentinere

1) Succiunea

Este fenomenul fizic de retinere a unui corp ce este asezat peste un altul cavitar, intre care se creeaza o presiune negativa.

Etanseizarea marginilor la maxilar este asigurata de mucoasa neutra, dar si de mucoasa mobila a obrajilor si buzelor, iar la nivelul boltii palatine de mucoasa neutra din zona de trecere de la palatul dur la palatul moale.

Etanseizarea marginilor la mandibula este realizata de mucoasa neutra de la nivelul fundurilor de sac vestibular si lingual si de mucoasa mobila de pe obraji, buze si planseu bucal. La etanseizarea marginilor din zona posterioara participa si mucoasa de pe 1/3 anterioara a tuberculului piriform.

2) Adeziunea

Este reprezentata de forta de atractie intermoleculara ce se manifesta la nivelul a doua suprafete puse in contact, intre care exista o pelicula de lichid. Forta este determinata de coeziunea intermoleculara dintre lichid si cele doua suprafete. Valoarea fortelor de adeziune creste in functie de urmatoarele elemente: marimea suprafetelor, paralelismul suprafetelor, grosimea redusa a stratului de lichid si vascozitatea lichidului. In cadrul restaurarii protetice a edentatului total, suprafetele plane, situate la un moment dat in pozitie paralela, sunt reprezentate de suprafata zonei de sprijin acoperita de gingie si suprafata protezei, intre care exista saliva.

Forta de adeziune la maxilar are valoare mult mai mare decat la mandibula, datorita dimensiunilor diferite a celor doua campuri protetice. La maxilar, campurile protetice cu bolta palatina orizontala si intinsa, insotite de creste alveolare proeminente si rotunjite si de saliva relativ vascoasa, ofera conditii pentru dezvoltarea fortei de adeziune cu valori maxime. La mandibula, unde campul protetic este reprezentat de suprafete relativ reduse si lipsite de zone plane, fenomenul de sdeziune are, practic, valoare mica, nu constituie o forta capabila sa mentina proteza.

3) Tonicitatea musculara

Muschii de la periferia campului protetic vin in raport cu proteza. Muschii buccinatori si orbicularul buzelor prezinta fibre orientate in directie orizontala, paralele cu suprafetele versante ale seilor. Contractia acestor muschi aplica intim buzele si obrajii pe versantele seilor protezei, mentinand-o astfel in contact cu suprafata campului protetic.

Tonicitatea musculara este mai evidenta la purtatorii vechi de proteza la care se manifesta ca factor principal de mentinere si stabilitate. Sunt create si dezvoltate reflexe, de-a lungul anilor, care declanseaza contractii musculare favorabile pentru mentinerea protezelor pe campul protetic. Asa se explica purtarea protezelor vechi sau chiar fracturate in doua fragmente.

4) Deglutitia

Este un act reflex care se produce in relatia centrica. Protezele sunt impinse pe suprafetele campurilor protetice datorita contactului ocluzal dintre cele doua arcade dentare artificiale. Conincidenta dintre pozitia de intercuspidare maxima si relatia centrica, constituie un element principal ca protezele sa fie asezate de fiecarea data intr-o singura pozitie.

 

Tinka Smile – Creating beautiful smiles…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *