Chirurgie Orală
Tinka Smile 021 256 81 81
072 257 81 81

Facebook Google+ Creating Beautiful Smiles

Edentatia partiala – cauze si complicatii

Edentatia partiala este situatia clinica cel mai des intalnita la pacienti adulti. Dentitia primara a adultului este formata din 32 de dinti permanenti in conditiile eruptiei molarilor trei (molarii de minte) pe cele patru hemiarcade. In aceste conditii dintii permanenti sunt in numar de 16 pe fiecare arcada maxilara.

In cursul evolutiei dentitia primara se modifica aparand transformari al morfologiei dentare prin abraziune, a implantarii prin parodontopatii, alterarea integritatii prin carii dentare simple si mai ales complicate, care pot duce la pierderea unor dinti si la schimbarea pozitiei vecinilor si antagonistilor prin migrari.

Starea de edentatie poate aparea de la varsta copilariei cand molarul de 6 ani, care erupe pe un loc liber, este considerat de multe ori dinte temporar si eventualele carii sunt lasate netratate in ideea schimbarii dintelui. La aceasta situatie se ajunge si datorita faptului ca acest dinte erupe slab mineralizat.

Dar, in general starea de edentatie incepe de la varsta de 16 ani, inainte de eruptia molarilor de minte. In aceste conditii un numar mic de persoane se incadreaza in categoria dentatilor cu 32 de dinti.

In momentul extractiei, fie si a unui singur dinte, se instaleaza starea de edentatie caracterizata de aparitia intreruperii continuitatii arcadei dentare, spatiul edentat purtand denumirea de bresa edentata care este o trema patologica. In acest moment, disparand raportul dintre dinti prin punctele de contact si relatia ocluzala, blocul functional reprezentat de arcadele dentare se rupe, iar daca edentatia nu este protezata curand dupa instalare, dintii vecini si antagonistii migreaza catre spatiul edentat, schimbari care antreneaza disfunctia ocluzala. In plus, la nivelul dintilor migrati apar modificari ale parodontiului, spatiul alveolodentar se largeste indeosebi in zona de colet, formandu-se pungi gingivale patologice. Modificari asemanatoare apar si in cazul protezarii prin punti, dintii stalpi fiind suprasolicitati.

Important de retinut este faptul ca disfunctia ocluzala care se instaleaza consecutiv edentatiei partiale pune probleme mult mai mari, iar dintii migrati vor ajunge ei insisi in situatia de a fi extrasi la un moment dat.

Edentatia partiala incadreaza pierderea a 1-15 dinti de pe o arcada maxilara. Edentatia a 1-4 dinti este denumita edentatie partiala redusa si este protezata in general prin punti dentare, iar edentatia mai mare de 4 dinti este denumita edentatie partiala intinsa si este protezata prin proteze mobilizabile.

In evolutia sa, edentatia partiala trece prin stadiul de edentatie redusa la cel de edentatie intinsa care, atunci cand evidentiaza pe un maxilar 1-2 dinti prezenti, este o edentatie subtotala, stadiu premergator edentatiei totale. Trebuie retinut ca edentatia partiala, chiar si protezata, se inscrie intr-un ciclu complex, cu caracteristici specifice fiecarei perioade si cu metode de tratament clinico-tehnice complexe.

Edentatia partiala poate incepe cu extractia oricarui dinte din cei 32 existenti. Dar statisticile evidentiaza o frecventa a dintilor pierduti car arata urmatoarea ordine:

– molarii de 6 ani;

– premolarii;

– molarii de minte;

– incisivii superiori si incisivii inferiori.

Caninii si molarii de 12 ani sunt dintii care se pierd ultimii.

 

Cauzele edentatiei partiale

Cauzele care determina apatitia edentatiei partiale sunt:

1) Cauze dobandite:

– caria dentara si complicatiile ei

– parodontopatiile

– disfunctia ocluzala

– supuratiile maxilarelor

– traumatismele care provoaca fracturi dentare

– traumatismele care provoaca fracturi ale maxilarelor necesita extractia dintilor din zona de fractura

– tumorile benigne si maligne.

2) Cauze congenitale:

– anodontia partiala;

– dintii inclusi.

 

Simptomatologie

Edentatia partiala determina urmatoarele simptome:

1) Locale:

– dificultati de masticatie, cu atat mai importante cu cat numarul dintilor extrasi este mai mare si mai ales cand lipsesc dintii laterali;

– tulburari fizionomice, cand lipsesc mai ales dintii frontali;

– tulburari fonetice, cand lipsesc dintii frontali.

2) Generale:

– tulburari gastro-intestinale;

– tulburari psihice, indeosebi in edentatiile frontale dar si in cele intinse.

 

Clasificarea edentatiei partiale

Primele incercari de clasificare au numit edentatiile:

– intercalate in conditiile in care sunt delimitate la ambele capete de dinti. Edentatiile intercalate pot fi situate numai in regiunea frontala si atunci sunt numite edentatii frontale sau in regiunea laterala fiind numite edentatii unilaterale cand sunt situate numai intr-o parte sau bilaterale cand sunt situate in ambele parti;

terminale cand edentatia nu mai este delimitata distal de dinti, putand fi uniterminale si biterminale;

mixte sau combinate, rezultand din coexistenta celor de mai sus.

Aceasta clasificare, ca si altele asemanatoare, sunt caracteristice scolilor germane de stomatologie, dar nu incadreaza cu exactitate toate posibilitatiile existente.

Clasificarile edentatiilor introduse de scolile anglo-saxone, franceze si italiene se stomatologie folosesc clase numerotate cum ar fi cele ale lui Kennedy, Swenson, Applegate, Friedman, Bailyn, Beckett si Wilson.

Dintre aceste clasificari, cea a lui Kennedy, alcatuita dupa topografia breselor edentate, este clasificarea cea mai recunoscuta pe plan mondial. Aceasta clasificare are urmatoarele clase:

edentatii kenedy

Clasificarea lui Kennedy

clasa I cuprinde edentatiile situate in ambele regiuni laterale ale arcadei, bresele fiind delimitate de dinti numai mezial. Corespunde edentatiei biterminale din clasificarea de mai sus;

clasa a II-a cuprinde edentatiile situate intr-o singura regiune laterala a arcadei, bresa fiind delimitata de dinti nuami mezial. Corespunde edentatiei uniterminale;

- clasa a III-a cuprinde edentatiile situate in ambele regiuni laterale ale arcadei, bresele fiind delimitate de dinti ata mezial, cat si distal. Corespunde edentatiei uni si bilaterale;

clasa a IV-a cuprinde edentatiile situate in regiunea frontala.

La aceste clase principale, Kennedy a adaugat ulterior subclase determinate de numarul breselor, pe care le-a numit „modificari”.

O alta clasificare apartinand scolii anglo-saxone este cea a lui Kummer care are drept criteriu pozitia liniei crosetelordenumita si Fulkrumline sau Kippline a autorilor germani si care este linia care uneste crosetele situate pe dintii stalpi. O clasificare care ilustreaza foarte bine formele de edentatii avand la baza criteriul topografic este cea a lui E. Costa. Aceasta clasificare foloseste urmatoarea terminologie:

edentatia costa

Clasificarea lui E. Costa

edentatie frontala, cand lipsesc unii sau toti incisivii si caninii;

edentatie laterala, cand lipsesc dinti din regiune premolara si molara, bresa fiind delimitata la ambele extremitati de dinti restanti. Poate fi edentatie uni sau bilaterala.

edentatie terminala, cand lipsesc dintii din regiunea premolara si molara, bresa fiind delimitata numai mezial de dinti restanti. Poate fi uni sau biterminala.

edentatie mixta, cand pe arcada dentara coexista doua sau trei forme de brese: frontala, laterala si terminala;

edentatie extinsa, cand bresa intereseaza regiunea laterala si regiunea frontala;

edentatie intinsa sau subtotala cand pe o arcada mai sunt prezenti 1-2 dinti.

 

Complicatiile edentatiei partiale

a) Tulburari masticatorii

Este principala tulburare care se instaleaza, indiferent de forma edentatiei. Daca sectionarea alimentelor devine dificila in absenta dintilor frontali, iar triturarea in absenta dintilor laterali, masticatia edentatului partial este fie unilaterala, fie segmentara. Se reduce astfel capacitatea de prelucrare bucala a alimentelor cu aparitia tulburarilor digestive de tipul gastritelor, ulcerului gastro-duodenal etc. Aceste tulburari antreneaza diminuarea resorbtiei substantelor nutritive manifestate prin stari de anemie si scaderi ponderale.

b) Tulburari fizionamice

Pierderea dintilor frontali atrage dupa sine aspectul neplacut al pacientilor. Acestia cauta sa isi ascunda edentatia, devin rezervati, jenati, evitand anturajul.

c) Tulburari fonetice

Pierderea dintilor frontali antreneaza grave tulburari fonetice. In special dintii frontali superiori au un rol determinat in exprimarea sunetelor dentare, prin raportul limbii cu fetele palatinale ale acestor dinti. Tulburarile fonetice vor fi mai accentuate cand lipseste intregul grup frontal superior. Pierderea dintilor frontali inferiori antreneaza de asemeni modificari ale fonatiei, ca si pierderea dintilor laterali, prin modificarea culoarului coloanei den aer.

d) Modificari ale relatiei ocluzale

Absenta dintilor laterali (premolari si molari) duce la aparitia edentatiilor terminale si in special cand acestea se instaleaza precoce, se modifica distanta dintre maxilar si mandibula. Astfel apare oculzia adanca, iar dimensiunea verticala de ocluzie se reduce.

 e) Modificari dento-parodontale

Aparitia edentatiilor uni- si pluridentare favorizeaza migrarile dentare in plan sagital si vertical, generand dizarmonii ocluzale.

Aceste migrari influenteaza starea de sanatate paqrodontala care este afectata si de suprasolicitarea dintilor restanti, cu atat mai intens cu cat numarul lor este mai redus.

 

Tinka Smile – Creating beautiful smiles…

Lasă un comentariu