Chirurgie Orală
Tinka Smile 021 256 81 81
072 257 81 81

Facebook Google+ Creating Beautiful Smiles

Aftele bucale – tratament

Avand in vedere etiologia in buna masura necunoscuta, aftele bucale nu beneficiaza de un tratament satisfacator. Se poate efectua un tratament etiologic numai in cazul aftelor aparute in cazul unor afectiuni generale. La pacientii cu afte minore aparute ocazional este necesar doar un tratament simptomatic, datorita gradului redus de disconfort.

Ca atitudine generala, este recomandat sa evitati alimente cunoscute ca generatoare de afte: branzeturi fermentate, ciocolata, alune, nuci etc.

Aftoza severa trebuie diferentiata de multiplele afectiuni generale insotite de eruptiile aftoase.

In cazul aftozelor severe tratamentul vizeaza urmatoarele obiective:

–          ameliorarea simptomatologiei si combaterea infectiei

–          ameliorarea alimentatiei

–          vindecarea leziunilor existente

–          scurtarea perioadei de evolutie

–          prevenirea unor noi pusee

Prima linie terapeutica

-Crème, geluri si unguente topice- vor contine corticoizi de potenta mare cum sunt( triamcinolon, fluocinonidul). Preparatele vor fi aplicate pe leziuni de 3-4 ori pe zi, pana la ameliorarea simptomatologiei, dar nu mai mult de 2 saptamani. Utilizarea lor indelungata favorizeaza aparitia candidozei bucale.

-Bai de gura si solutii pentru clatit- pot fi folosite singure sau asociate cu preparatele topice. Sunt indicate in leziunile intinse din formele acute sau in leziunile plasate in zonele greu accesibile, cum sunt: baza limbii, palatul sau amigdalele. Sunt recomandate dexametazona in ape de gura, in asociere cu anestezice topice, antibiotice si antifungice.

-Tetraciclina se foloseste in asociere cu un corticoid si cu un antifungic in ape de gura compuse. Pacientul clateste aproximativ 3-4 min. de 3-4 ori/zi

-Antiseptice- se recomanda clorhexidina 0,05-0,2% sau in preparate standardizate( listerina, hextril, corsodyl) conform instruciunilor insotitoare.

-Evitarea alimentelor, bauturilor, sau substantelor producatoare de afte

-Antiinflamatoare- Acidul salicilic(aspirina) poate fi folosit in clatiri bucale de 4 ori/zi, inaintea meselor.

Deasemenea se pot folosi preparate pe baza de musetel.

-Anestezicele locale- lidocaina se adauga in apele de gura.

-Cauterizarea leziunilor aftoase – se foloseste nitratul de argint 20-30% sau acidul tricloracetic 10-15% in atingeri stricte ale ulceratiilor, dupa uscarea in prealabil a mucoaselor.

A doua linie terapeutica

Se va institui atunci cand prima etapa terapeutica s-a dovedit a fi ineficienta sau rezultatele sale sunt instabile, in principal la pacientii sero-negativi. Are in vedere CORTICOTERAPIA GENERALA, in combinatie cu tratamentele locale. Se utilizeaza prednisonul 1mg/kg corp/zi , urmata de reducerea progresiva a dozei. Va fi instituita numai in cazurile de aftoza grava, daca nu exista contraindicatii generale.

A treia linie terapeutica

Este rezervata formelor grave, acute, cu episoade repetate si forme clinice extinse, precum si aftelor HIV. Scopul sau este scurtarea episoadelor acute si prevenirea recidivelor. Au fost propuse urmatoarele medicamente, administrate pe cale generala: levamisolul, antimalaricele de sinteza, izoprinozina, clochicina, talodomida.

Tratamentul aftelor bucale cronice recidivante ramane nesatisfacator. Mijloacele locale pot ameliora simptomatologia, pot preveni suprainfectia si pot scurta evolutia leziunilor. Tratametul general nu este de competenta medicului stomatolog, fiind rezervat serviciillor de specialitate. El se face in urma unui bilant minutios al pacientului, folosinduse gradat mijloacele terapeutice cele mai potrivite, si in acelasi timp cele mai lipsite de efecte secundare.

Lasă un comentariu