Modificari de culoare ale dintilor vitali – cauze si tratament

Intre motivele de adresare ale pacientilor in cabinetele de medicina dentara, un loc important il ocupa dorinta acestora de ameliorare a culorii dentare. Arcadele dentare formate din dinti cat mai uniform aliniati, avand o culoare deschisa, constituie adesea un standard in ceea ce priveste aspectul zambetului. Perceptia privind importanta si caracteristicile culorii dentare este, fara indoiala, diferita de la un individ la altul si este influentata de mai multi factori – cultura, educatie, apartenenta etnica, varsta.

Cu toate acestea, este unanim recunoscut faptul ca, alaturi de forma dintilor, culoarea acestora constituie unul dintre elementele care influenteaza in mod estential estetica arcadelor dentare si in ultima instanta aspectul facial.

Ca atare, in cadrul tratamentelor stomatologice efectuate in scopul imbunatatirii aspectului estetic al arcadelor dentare, cele adresate discomiilor dentare ocupa un loc important si imbraca o varietate de forme, a caror indicatie difera in functie de etiologia modifcarilor de culoare:

produse destinate igienei orale;

– manopere de igienizare profesionala;

– tratamente chimice de decolorare a tesuturilor dure dentare;

– tratamente protetice mai mult sau mai putin invazive (fatete, coroane de invelis).

Pentru a obtine rezultate satisfacatoare, adesea aceste forme de tratament se asociaza, iar planul terapeutic trebuie individualizat pentru fiecare caz in parte si, intotdeauna, corelat atat cu etiologia discromiei cat si cu gradul de pigmentare al structurilor dentare. Din acest motiv, inainte de a decide tipul de tratament ce urmeaza a fi instituit, este necesara o examinare clinica riguroasa, cu precizarea factorilor etiologici, extinderii pigmentatiei la nivelul unuia sau mai mukltor dinti, aspectului de suprafata sau profunzime al coloratiei, intensitatii si nuantei acesteia.

Etiologia discromiilor dentare

Cauza coloratiilor dentare, precum si mecanismul de patrundere si fixare al substantelor cu proprietati de colorare constituie principalele criterii de clasificare a discomiilor dentare.

Astfel, se diferentiaza discromii dentare extrinseci, discromii dentare intrinseci si discromii dentare internalizate.

detartraj si air flow

Metode de igienizare profesionale: a) Air flow b) Detartraj cu ultrasunete

 

Discromiile dentare extrinseci reprezinta coloratii generate de depozite pigmentare care se fixeaza la nivelul peliculei muco-proteice de la suprafata dintelui; ca atare, aceste coloratii pot fi indepartate prin utilizarea unor produse de igiena orala sau prin manopere de igienizare profesionala.

Cel mai frecvent sunt produse de coloranti alimentari  (naturali sau sintetici), dar si de medicamente (ex: cele pe baza de fier) si solutii de clatire orala (clorhexidina, listerina) sau prin activitatea unor bacterii cromogene.

Discromii dentare extrinseci: a) Aspect initial b) Aspect dupa igienizarea profesionala

Este de remarcat, in aceasta categorie, asocierea utilizarii tutunului (fumat – tigari, trabucuri, pipe sau mestecat – frunze de tutun, betel) cu modificarile de culoare dentare extrinseci si internalizate.

   

Discromiile internalizate sunt generate de coloranti ce provin din mediul oral, care au difuzat in profunzimea smaltului si dentinei si s-au fixat prin legaturi chimice cu hidroxilapatita de structura smaltului sau de colagenul dentinar. Penetrarea moleculelor este explicata prin permeabilitatea relativa a smaltului dentar si, mai ales, a dentinei, si este favorizata de defecte structurale aparute fie in perioada de formare si mineralizare a dintelui, fie posteruptiv.

Discromii internalizate

Ca atare, la acesti pacienti, chiar daca prin manoperele de igienizare se indeparteaza pigmentatiile de suprafata, ameliorarea culorii se poate obtine doar prin completarea protocolului de tratament cu utilizarea unor substante chimice ce actioneaza prin mecanism oxidativ.

Atat discromiile extrinseci cat si cele internalizate sunt dependente nu numai de regimul alimentar, obiceiurile de igiena orala si structura dentara, dar si de alti factori, printre care componenta peliculei proteice de la suprafat smaltului, responsabila de fixarea colorantilor sau asocierea unor afectiuni ce reduc fluxul salivar.

In general insa, exista variatii individuale mari in gradul de pigmentare de la o persoana la alta, fapt care ingreuneaza explicatia etiologiei, precum si prognosticul privind rezultatul tratamentelor instituite.

Discromiile dentare intrinseci

Si in aceste situatii substanta cromoforma este fixata in intimitatea structurilor dure dentare, generand, prin urmare, o modificare a transmitere a luminii. De data asta insa colorantul patrunde din interiorul cavitatii pulpare, fie in urma modificarii continutului pulpar inducand discromii de cauza dentara, fie avand origine sistematica, ceea ce determina mai ales discromii generalizate.

Prin urmare, in functie de etiologie modificarile de culoare pot afecta un singur dinte, grupuri dentare sau intreaga arcada temporara sau permanenta.

Ca moment al actiunii afentului etiologic, discromiile intrinseci pot fi generate de factori ce actioneaza pre-eruptiv in perioada de formare si mineralizare a mugurilor dentari sau de factori cu actiune post-eruptiva.

Factorii cu actiune pre-eruptiva pot avea, la randul lor, origine si mecanisme de producere diferita, ceea ce explica diferenta in reactia la tratamentele chimice instituite.

Discromie intrinseca

Astfel, unele discromii dentare survin ca urmare a inglobarii in structurile dentare a unor substante formate in conditiile unor modificari ale lanturilor metabolice:

– Hiperbilirubinemia din anemiile hemolitice sau icterul hemolitec;

– Talasemia;

Porfiria congenitala eritropoietica;

Aceste forme sunt rare si se asociaza cu modificari generalizate de culoare ale dintilor.

Hipoplaziile si defectele de mineralizare ale smaltului si dentinei pot genera discromii dentare sub forma unor pete albe, galbene, brune pe suprafata dentara, cu extindere variata in suprafata si profunzime, stationare sau cu tendinta evolutiva. Acestea sunt induse de defecte structurale ale tesuturilor dure dentare, ce favorizeaza fixarea agentilor cromofori in intimitatea tesuturilor dentare. Pot fi indepartate prin microabrazie sau decolorare chimica, sau rezultatele tratamentelor sunt variabile. Discromiile generate de inglobarea, in structrile dentare in formare, a unor substante chimice apar cel mai frecvent in conditiile tratamentelor medicamentoase cu antibiotice – tetraciclina, administrari de fluor, medicatie pe baza de fier.


Modificarile de culoare asociate varstei
sunt procese complexe, plurifactoriale: pe de o parte, datoate impregnarii structurilor dentare cu agenti coloranti din mediul oral, pe de alta parte, prin modificarea configuratiei tesuturilor odontale: reducerea grosimii si cresterea transluciditatii stratului de smalt si depunerea dentinei de reactie, cu nuanta portocaliu-bruna.

Tratamentul discromiilor dentare

Abordarea terapeutica a modificarilor de culoare dentara trebuie considerata ca un act medical, integrat in planul de tratament complex, adresat tuturor modificarilor patologice consemnate in etapa de examinare. Mai mult, ameliorarea cromaticii dentare se poate obtine prin asocierea unor metode de tratament, care, la randul lor, sunt etape ale planului de tratament.

In acest sens, din punct de vederea al modificarilor de culoare, este absolut necesara stabilirea etiologiei, a formei clinice de discomie (extrinseca, internalizata sau intrinseca), intensitatea si nuanta coloratiei, localizarea acesteia la unul sau mai multi dinti din cadrul arcadei, lipsa de substanta coronara, tratamentele odontale, calitatea acestora.

In functie de diagnosticul stabilit, in planul de tratament sunt cuprinse urmatoarele etape:

– recomandari privind utilizarea, de catre pacient, a unor mijloace suplimantare de igienizare ce au si rol de ameliorare a culorii dentare;

– metode de tratament chimic a discromiilor dentare. Intre acestea se contureaza urmatoarele variante:

-initierea in cabinet, a unor metode de tratament chimic, cu indicatii privind continuarea acestora la domiciliu (metode ce utilizeaza geluri de albire si gutiere);

– realizarea unor sedinte de tratament, prin metode chimice ce utilizeaza substante cu concentratie crescuta. Aceste substante chimice se utilizeaza doar in cabinet.

– realizarea unor tratamente de albire specifice pentru dintii devitali;

– metode de tratament prin restaurari directe (fatetare directa) sau indirecte (fatetare directa, coroane de invelis).

Igienizarea profesionala si microabraziunea

Manoperele de igienizare profesionala constituie prima etapa de abordare a pacientilor ce prezinta modificari de culoare dentara, avand ca obiectiv indepartarea depozitelor de placa si tartru, prin maopere de detartraj, urmat de periaj profesional.

Detartrajul se realizeaza cu instrumentar manual si pe baza de ultrasunete.

Periajul profesional este o metoda de profilaxie efectuata de personal calificat, care are ca scop indepartarea placii bacteriene si a pigmentatiilor extrinseci. Poate fi realizat independent, dare de cele mai multe ori urmeaza manoperele de detartraj. Se realizeaza cu instrumentar rotativ, cu ajutorul unor conuri de cauciuc pentru spatiile proximale si cupe de cauciuc pentru suprafetele vestibulare si orale, la turatie redusa.

Se asociaza pasta de profilaxie cu flour si particule abrazive. In acelasi scop se indica proiectarea unui jet de particule de pulberi (bicarbonat de sodiu) sub presiune (air flow), pe suprafata coronara.

Microabraziunea se poate utiliza in cazul unor pete pigmentare ce afecteaza structura superficiala a smaltului (flouroza dentara), prin asocierea unor acizi cu paste abrazive. O alta metoda descrisa in literatura sub numele de macroabraziune consta in indepartarea stratului superficial de smalt modificat de culoare pe o arie limitata, cu freze fine; ulterior se recomanda periajul si fluorizarea ariei respective.

Recomandari privind utilizarea unor mijloace auxiliare destinate ameliorarii culorii dentare

Aceste recomandari insotesc, de regula, sedintele de igienizare profesionala. Adesea, pastele dentare si solutiile de clatire ce au potential de ameliorare a culorii dentare sunt insa utilizate de pacienti fara a avea po recomandare specifica in acest sens, ca parte integranta a masurilor adoptate pentru mentinerea igienei orale.

Exista un numar mare de paste de dinti utilizate ca adjuvante pentru albire; mecanismul dupa care actioneaza poate fi diferentiat in:

– pastele de dinti cu mecanism abraziv au ca scop indepartarea pigmentilor extrinseci si inhibarea depunerii ulterioare a acestora;

– efectul abraziv exagerat poate afecta grosimea stratului de smalt si, pe langa alte consecinte nefavorabile, dintii vor avea o tenta galbuie, prin evidentierea dentinei subiacente.

– pastele de dinti cu mecanism chimic sunt pastele pe baza de peroxizi, citrat de sodiu, fosfati de sodiu;

– pastele dentare cu mecanism enzimatic sunt paste cu continut in enzime care au ca scop reducerea formarii, pe suprafata dentara, a placii bacteriene;

– pastele de dinti cosmetice sau cu efect optic pot fi asociate cu alte variante de tratament;

– solutii de clatire orala cu rol in ameliorarea culorii dentare – se recomanda asocierea cu periajul dentar, de doua ori pe zi;

– din aceeasi categorie, a produselor utilizate de pacienti la domiciliu, fac parte si gelurile pe baza de peroxizi pe care pacientii le pot achizitiona direct din comert.

Metode de tratament chimic adresate discromiilor dentare

Metodele chimice de tratament se adreseaza discromiilor dentare internalizate si intrinseci si au ca scop modificarea parametrilor optici ai structurilor dentare, pe la eliminarea de la acest nivel a substantelor cromoforme, responsabile de pigmentarea dintelui.

Peroxidul de hidrogen care sta la baza tratamentelor chimice actuale, actioneaza, prin intermediul radicalilor liberi formati prin descompunerea sa, asupra dublelor legaturi specifice complexelor cromoforme. Aceste molecule cromogene sunt transformate in compusi cu molecula mai mica, ce se pot elimina din structruile dentare; procesul are ca efect atenuarea sau disparitia pigmentatiei.

Indicatiile tratamentelor chimice ale discromiilor dentare:

– pe dinti vitali sau devitali, ca metoda de tratament unica sau in asociere cu alte forme;

– modificari de culoare internalizate si intrinseci de intensitate variata, mai ales cele cu nuante de galben-portocaliu si brun;

– pacienti cu stare generala buna, cooperanti, care respecta instructiunile;

– pacienti cu igiena orala corespunzatoare.

Contraindicatiile tratamentelor oxidative vizeaza urmatoarele situatii:

– hiperestezia dentinara generata de recesiuni gingivale sau de abrazie cu descoperirea dentinei;

– afectiuni ale mucoasei orale, senzatia de arsura ce poate indica reactii alergice;

– discromii severe ce necesita alte metode de tratament;

– existenta unor restaurari directe sau indirecte, a caror inlocuire nu intra in planul de tratament imediat;

– discromiile in nuante de gri sau albastrui remit mai greu la tratament;

– posibilitatea redusa de colaborare cu pacientul, igiena orala deficitara;

– perioada de sarcina sau alaptare.

Tratamentele realizate la domiciliu cu materiale pe baza de peroxizi sunt efectuate de catre pacient, cu sau fara indicatia medicului stomatolog. In general, perioada de utilizare a acestor produse difera in functie de rezultatele obtinute in acord cu doleantele pacientului.

Taratamente oxidative cu geluri pe baza de peroxizi de concentratie redusa si medie, in gutiere. Acest grup de metode fac parte din categoria variantelor de tratament indicate, initiate si supravegheate de personal medical calificat, tratamente pe care pacientul le continua la domiciliu.

 

Tinka Smile – Creating beautiful smiles…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *